Cauta

Makeup junkie by day, traveler at heart. Come with me and share my passions. Join the beauty side, we have makeup.

ARHIVA
CATEGORII
AD

Două produse care mi-au schimbat complet rutina de îngrijire

Idei la minutUncategorized
January 4, 2016 / By / Post a Comment

Bine v-am găsit fetelor cu prima postare pe anul 2016.

Azi vreau să vă povestesc despre două mici schimbări pe care le-am făcut în rutina mea de îngrijire a tenului, care m-au ajutat enorm.

 

Încep prin a vă spune puțin despre tipul meu de ten : gras, cu tendințe de deshidratare, pori deschiși care se blochează din când în când. Probleme cu acneea nu am avut, doar mici monștrii care apar din când în când, ori în zilele predestinate, ori random, când au ei chef ( ca rudele neanunțate în vizită).

Îmi imaginez că o să vi se pară ceva la mintea cocoșului pentru multe din voi însă am descoperit în ultima vreme în jurul meu o grămadă de prietene care încă nu au fost convinse de ideea în sine și nu aplică ce urmează să vă spun. Ideea acestei postare mi-a venit când am avut discuția despre spălatul pe față pentru a treia oară, cu trei persoane diferite și am constatat că săpunul este principalul produs care se folosește. Numai gândindu-mă la perspectiva de a mă spăla din nou cu săpun simt cum mi se strânge pielea pe față și mă cutremur.

Așadar, primul lucru bun pe care l-am făcut este că am renunțat la săpun. Ca veche fană a acestuia cunosc prea bine senzația plăcută de față curată, uscată și fără ulei pe care o ai în prima jumătate de oră. De asemenea cunosc și abundența de sebuum ce urma și nevoia pe care o simțeam să mă spăl încă o dată și încă o dată, fără rezultat în final.

Țin minte că în perioada aia am fost la pensat și cosmeticiana mi-a spus că am un ten foarte uscat. Tocmai mă spălasem cu săpun și, deși mă dădusem cu cremă, tot aspru și neplăcut era la atingere.

Ideea de bază e simplă, nu o să întru în detalii pentru că nu sunt expertă și îmi este puțin dificil să explic: tenul are o barieră de uleiuri naturale care protejează pielea. Săpunul conține niște ingrediente dăunătoare care usucă excesiv și îndepărtează aceste uleiuri. În momentul în care îl folosim tot ce facem este să obligăm tenul să secrete și mai mult sebuum că să contracareze.

Tot ce folosesc acum sunt geluri de curățare cu ingrediente bune, care , deși curată tenul, nu îl usucă. În principiu prefer consistență de gel, aparent ingredientele din produsele care fac spumă nu sunt foarte indicate. Și, deși despre asta încă nu m-am documentat, tind să cred că este adevărat pentru că am avut un produs de la Nivea, consistență spumoasă, care nu mi-a priit foarte mult.

Și al doilea lucru este faptul că am renunțat la a folosi prosopul pentru a mă șterge pe față. De aproximativ doi ani folosesc șervețele pentru asta. Nu știu cât este autosugestie sau cât este adevărat însă eu înclin spre adevăr. Poate multe din voi își schimbă prosopul des însă la mine în familie asta se făcea lunar. Citisem undeva că este recomandat să le schimbăm săptămânal pentru a evita formarea bacteriilor. Mmmmnu :))

Mi s-au pus piticii pe creier într-o zi brusc, când am realizat cât praf poate să existe în aer, și cum era sezonul în care motanul meu năpârlea, împreună cu praf și tona de păr de la el. În plus șervețelele sunt mai sensibile cu față mea, nu trag de piele când mă șterg. Folosesc ceva de la Puff, nu e nicio inginerie, îmi place ambalajul și faptul că sunt foarte moi.

 

După cum spuneam, două lucruri simple dar la care nu aș putea să renunț niciodată. Deși am în continuare tenul gras, e suportabil, e ținut cât de cât sub control, fondul de ten rezistă acceptabil iar vara nu trebuie decât o dată maxim de două ori pe zi să îndepărtez excesul de sebuum cu un șervețel.

Căutăm tot timpul niște soluții minune și citim articole care promit marea cu sarea când totul are o rezolvare simplă. Țineți cont de faptul că tenul nu se schimbă orice ați face voi, dacă problema pe care o aveți nu este hormonală atunci singură speranța este trecerea timpului ( după o anumită vârstă, în cazuri mai rare, tenul se poate modifica).

 

Comments

comments

You Might Also Enjoy Reading

Cum sa cheltui bani putini pe haine de calitate
March 26, 2018
#Nomakeup Challenge pentru 2018
February 18, 2018
Red is the New Blonde update
February 8, 2018